Asta până în mai, când i-am pus în vedere că ori NE luăm pisică, ori o să vina într-o zi de la muncă şi o să găsească o pisică.
Bun. A băgat la cap. Bineînţeles că aveam şi pata pusă pe un pisoi, trecut de 1 anişor, frumos, pufos, torcacios. O contactăm pe d-na care se ocupă cu plasarea lui spre adopţie, ne trimite un chestionar, dăm mail înapoi cu răspunsurile, aşteptăm. Vreo 3 zile. Timp în care mail-ul meu a "suferit" refresh-uri din minut în minut. Nimic. Apoi răspunsul "nu sunteţi potriviţi pentru adopţie, aveţi doar!! 24 de ani, situaţia dumneavoastră este instabilă pentru că staţi în chirie, nu aveţi plase la geamuri." Punct.
Şi de aici dă-i cu bocete. Că, de ce tanti aia e rea? Că ce, dacă am doar 24 de ani asta înseamnă că-s incapabilă să am grijă de un pisic, şi că tre' să ajung bătrână şi acră ca să mă încadrez pentru adopţie? Că ăia cu plasele erau programaţi să vina fix în ziua de ne-a răspuns ea negativ la mail. Şi că acuma avem şi plase da' nu ne dă nimeni pisică. Şi-am ţinut-o în bocete vreo 3 zile, sub influenţa deciziei supreme că nu suntem apţi. Colegii de muncă au crezut iniţial că am avut un deces în familie, până am deschis eu gura, după vreo 2 zile de uitat urât şi smiorcăit în şerveţele pe la colţuri.
La vreo săptămâna vine printu' acasă tot entuziasmat că a mai căutat el pe diverse site-uri de astea de adopţii că a văzut un pisoi scump tare şi că să ne interesăm de el. Eu cu o falcă-n cer una-n pământ mă apuc de bocit şi mă-nfig cu cornu-n pernă, urlând, că nu o să ne dea nimeni niciodată pisică. El mormăie ceva spre mine, deschide mail-ul lui şi începe să tasteze.
Bineînţeles că nu mă rabdă curiozitatea să nu arunc un ochi spre ce scrie el. Şi citesc una din primele fraze, apoi mă apucă bocitul şi mai tare, convinsă fiind că acum chiar nu o să ne mai dea nimeni vreodată o pisică spre adopţie. Ca să vă faceţi şi voi o idee de ce reacţia asta, fraza suna cam aşa "Mă numesc Gabi şi vă contactez pentru a vă cere câteva informaţii despre adopţia unei pisici. Caut să adopt o pisică, fiind animalele mele de companie preferate". Şi uite aşa, am avut în faţă ochilor imaginea unui copil de clasa a3a care se chinuie să scrie o compunere despre animalul său preferat :)).
Surprinzător, am primit răspunsul foarte rapid. Cam aceleaşi întrebări, cam aceleaşi răspunsuri, diferenţa fiind că acum aveam plase (yes!). Şi suntem invitaţi la vizită oficială, să-l cunoaştem pe Bandit.
Ajungem, intrăm, suntem ignoraţi total de posibilul viitor membru al familiei.Corina, căreia dorim să-i mulţumim din tot sufletul pentru că a avut bunăvoinţă să ne dea o şansa şi care-l ţinea în foster de jumătate de an, ne bagă-n toţi sperieţii cum că e agitat şi bla bla.
Plecăm. În drum spre casă, încercam să ne convingem reciproc că n-are cum să fie aşa de rău şi că doar n-om adopta fix noi un pui de drac. Unde mai pui, că se vedea de la o poştă că adoptatoarea curentă era foarte ataşată de el şi toată caracterizarea aia negativă, era modalitatea ei de a se agăţă cât mai mult de posibilitatea de a-l păstra. După o noapte de discuţii, ajungem la concluzia că vineri, mergem să-l luăm.
Şi l-am luat, are aproape 3 săptămâni de când e la noi şi e un alintat şi jumătate.
Iar numele i-a rămas Bandit. Era predestinat.
Photo: https://www.facebook.com/thecatroom
Multumim Corina si Camera cu Pisici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu