vineri, 20 septembrie 2013

Jurnalul lui Bandit - episodul 7

Cam acum o săptămână, în una din seri, fie din lipsă de ocupație fie de poftă, mi-am adus aminte că mai am într-o cutie prin dulap, niște biscuiți. Cu tărâțe. Iau cutia, mă așez pe pat și deodată observ cum la marginea patului își fac apariția două urechi. Apoi doi ochi care mă fixau cu insistență. Și cu privirea aia care parcă spune "dacă nu-mi dai și mie, sigur o să iți stea în gât".
Întreb mai mult retoric "vrei și tu biscuiți?!". La care Bandit, nu așteaptă să mai deschid o dată gura, sare pe pat și se postează lângă cutie. Îmi aruncă o privire lungăăă, rugătoare, apoi bagă lăbuța și agață un biscuit. Mă gândesc că o să-l ia la fugărit prin casă cum face de obicei cu orice i se dă de mâncare. Dar nu. După o inspecție îndelungată, biscuitul este devorat, de parcă era cea mai suculentă conservă de mâncare de pisici. Sau cel mai prețios vânat.
Am zis că fie, poate o fi o chestie "one time only". Dar nu. O săptămână mai tarziu, același tip de biscuiți, aceeași privire, același mod de atac.
Enjoy!
video

marți, 20 august 2013

Jurnalul lui Bandit - episodul 6

Vă salut dragii mei cititori. Deși știu că am cam tras chiulul în ultima vreme, să știți că asta nu înseamnă că nu am avut activitate. Ba din contră, ea a fost foarte intensă, dar din lipsă de timp, mămica mea a cam omis să publice noi episoade. Prin urmare, în continuare o să vă povestesc cu ce m-am mai îndeletnicit eu săptămânile astea.

Duminică 28.07.2013, puțin după ora 21.

Bipedul meu mascul a început să se agite prin casă și a scos din dulap un rucsac maaaare, pe care eu nu am apucat să-l inspectez cum se cuvine pe interior până acum. După vreo jumătate de oră de agitat, gata imbrăcat, vine la mine, mă zmotocește puțin, mă pupă, o pupă pe mami și apoi iese pe ușa. La ora asta! Unde crede că se duce?! Ce fel de tată responsabil de pisică este ăsta care umblă de vagabond noaptea pe străzi?! Ia să-l strig eu inapoi.... Și degeaba am strigat, că nu a venit inapoi. Mama m-a luat și m-a alintat cum a știut ea mai bine, m-a urcat în pat să dorm cu ea, dar fie vorba între noi, mie nu prea-mi place să dorm în pat. Am locurile mele.

Vineri 02.08.2013

Săptămâna asta a fost foarte relaxantă. Din motive necunoscute mie, am fost doar eu și mami, singurei. Nu că m-ar deranja, dimpotrivă, a avut mai mult timp să mă alinte pe mine și nu a trebuit să o împart cu nimeni. Dar toată liniștea asta, s-a cam dus pe apa sâmbetei când pe la 10 jumatate seara, s-a auzit cheia în ușa de la intrare. Eu, pisic vrednic de apartament, m-am postat în dreptul ușii cu privirea mea pătrunzătoare de felină sălbatică, pregătit să atac orice intrus ar fi atentat la bunăstarea mea și a lui mami. Dar când colo, ce să vezi? Tati, urmat de o bipedă, frumos mirositoare, înaltă cam cât mami, care căra după ea o geantă (o să am eu timp să o studiez mai atent când dorm ei).
Din discuțiile lor, am înțeles că tanti aia era sora lui tati și că a venit in vizită pentru că voia să mă cunoască. Vedeți ce persoană importantă sunt eu?!
Au urmat 2 zile interesante, în care musafira s-a ocupat îndelung de buna mea dispoziție, dedicându-și timpul dintre somn, masă și plimbări, mie și numai mie.
Pisic leșinat după o partidă de joacă
Aș putea să spun că a fost chiar simpatică și am socializat cu ea chiar prea mult după privirile lungi pe care mi le arunca mami de fiecare dată când mă vedea că mă joc cu ea. Din fericire, duminică seara a plecat și am rămas doar noi trei.

Din spusele lui mami, am fost un exemplu de cumințenie, nu am mieunat când pregăteau ei masa, nu le-am numărat fiecare inghițitură, nu am gheruit pe nimeni noaptea prin somn. Să-i mai aud de-acum că spun că nu au pisic civilizat!


P.S. Știți că unii pescari se pozează atunci când au capturi mari? Din seria "aventuri la pescuit", vă prezint următoarea poză:

luni, 19 august 2013

La multi ani noua!

Desi nu am mai scris de mult, promitem sa revenim zilele astea cu noi episoade din Jurnalul lui Bandit.
Intre timp dorim sa impartasim cu voi o aniversare. De fapt sunt doua, dar una din ele o eclipseaza pe cealalta. Intrucat, data nasterii lui Bandit nu este cunoscuta decat de el (iar el e secretos si nu vrea sa spuna nimic la nimeni) am hotarat ca de-acum in fiecare an, data de 19 august sa fie ziua lui si oarecum a noastra.
Pentru ca, acum un an, pe data de 19 august, a fost prima zi pe care am petrecut-o in "casuta noastra" de Bucuresti (desi stam cu chirie, o consideram a fi a noastra) am hotarat ca aceasta zi sa fie ziua "pisicilor".
Bineinteles ca Banditel a primit tort, in care s-a infipt din prima secunda, desi lumanarea ii cam parlea sprancenele, iar noua jucarie a fost  testata de gherutele lui, declarandu-se multumit de aderenta.
Tortul lui, vinul nostru.

And the birthday boy.

Nom nom nom...tort.

Cui ii pasa de cadou, cand tortul asta e asa de bun?!

joi, 25 iulie 2013

Jurnalul lui Bandit - episodul 5

Joi 18.07.2013
Au aparut amandoi de la munca, ceea ce e suspect. Totodata si-a facut aparitia si cutia aia in care m-au adus acasa si zace in mijlocul camerei deschisa. Si bineinteles ca eu sunt pisica (pardon, motan!). Iar aia e o cutie. Prin urmare, necesita o examinare cat mai atenta. Ba chiar prea atenta, pentru ca de la atata ocupatie m-a luat cu somn. Nu stiu cat am dormit, cert e ca, odata trezit m-au luat la scarmanat. Si mi-au pus o chestie la gat. Nu stiu ce e, dar scoate un zgomot. Si ma enerveaza. Iar ei stau pe pat si ma filmeaza. Ce fel de tortura medievala o fi si asta?! Si de ce sunt asa amuzati de cum ma chinui eu sa scap din ghearele acestei dracovenii?
Dupa vreo jumatate de ora de haz, au decis sa-mi scoata macar chestia aia de zornaia. si au pus-o intr-o cutiuta care e numa' buna de fugarit prin casa. Cutia de transport a ramas neatinsa (de ei, pentru ca eu dorm cel putin cate o ora in ea) si din cate am inteles s-a amanat vizita la veterinar pe alta data. Norocul meu!


video

Marti 23.07.2013 aproximativ ora 4 AM

E intuneric. Liniste. Oamenii dorm dar eu am decis ca am chef de joaca. Ma ghemuiesc langa pat si urmaresc atent orice miscare. Apoi, ma pregatesc, imi iau avant si hop, am sarit pe ea. Si ea a sarit in sus o data cu mine. Si a inceput sa-mi zica ca-s nebun, ca de ce nu las lumea sa doarma. Dar am calmat-o repede cu un miau siropos si bine plasat, care s-a soldat cu multe mangaieri, 5 minute de joaca si un somn foarte odihnitor pe perna ei. Bineinteles ca ea a dormit langa perna. Royalty must be treated as royalty, nu?Posibil sa o fi accidentat usor ca dimineata mormaia ca e zgariata pe gat si pe umar, dar eu m-am prefacut ca habar nu am despre ce vorbeste. Dar daca i-ar fi fost amenintata viata de o creatura d-aia bazaitoare si eu tocmai as fi salvat-o, s-ar mai fi plans atat?!
Apoi, cand am vrut sa verific daca rochita cu care voia sa mearga imbracata la munca este calcata corespunzator si nu are cute, iar s-a suparat. Ce daca era matase si eu am gherute? Culoarea ei se asorta de minune cu ochii mei de smarald si cu blanita gri. In fine, daca am vazut ca nu apreciaza calitatile mele de fashionist, m-am mutat la sacosica cu mancare sa verifice sa nu care cumva sa fie ceva expirat acolo. Vezi Doamne, ca nici asta nu i-a convenit si a inceput sa dea din maini inspre mine de parca era curentata. Initial am crezut ca are vreo criza si ii e rau. Apoi mi-am dat seama ca nici calitatile mele de inspector sanitar nu-i sunt pe plac, asa ca am abandonat orice misiune si m-am bagat sub pat sa dorm, ignorand-o cand incerca sa-mi spuna pa.
Drept raspalata pentru atata nerecunostinta, am avut grija sa-i fac pierdut un rimel. Si cand zic pierdut, ma refer ca e long gone. Mai exact, sub cada, exista o gaura foarte interesanta pentru mine. La dimensiunea unei caise medii spre mari. In care tot incerc sa bag chestii de cand m-au adus. Si in care dupa indelungi stradanii, mai exact toata ziua cat au fost ei la munca, am reusit sa-i indes tubul de rimel acolo. Nici nu stiti cata atentie si coordonare a necesitat aceasta operatiune extrem de complexa. Dar am reusit. Si nu mai poate sa-l scoata de acolo. Doar ajunge sa-l pipaie cu varful degetului, dar nu-l poate apuca sa-l scoata. Dupa aia se plangea ca de ce am ales fix tubul cel mai nou, ca de ce n-am luat unu' din tuburile vechi si goale care mi le-a lasat prin casa sa le rostogolesc?
1. Pentru ca alea goale sunt deja ascunse in locuri unde tre' sa tragi mobila ca sa le poti scoate.
2. Pentru ca este recomandat sa-ti schimbi rimelul la 4-5 luni dupa ce-l deschizi, pentru ca altfel se aduna bacterii si ai probleme cu ochii (asa zic astia la televizor). Dar din nou!! E o nerecunoscatoare!

Si astea fiind spuse, pe saptamana viitoare dragi prieteni, cand o sa revin cu noi aventuri!

Semnat,
Bandit.

miercuri, 17 iulie 2013

Jurnalul lui Bandit - episodul 4

Bandit n-ar putea fi catalogat drept un motan hiperactiv. E leneș, cu scurte momente de activitate.
Mai nou, a început să doarmă și noaptea. Sau cel puțin ne dă impresia asta. Seara când ajungem de la muncă, e pe post de sonerie. Dacă nu-l iei la scărmănat din momentul în care intri pe ușa și-l observi stând in coadă si așteptând, incepe să miaune de parcă ar fi băgat in priză. Dacă nici după mieunătura asta isterică, tu incă n-ai sărit să-l iei în brațe și să-l pupi (n-ai voie să-ți lași geanta, să te descalți, Doamne ferește să vrei la baie), pleacă în direcția opusă și face câte un miau de jale. Și dacă vrei să te duci după el, impresionat fiind de indiferența pisicească, fuge de tine cu coada pe sus în timp ce mai trage cu ochiu peste umar să fie sigur că îl urmărești. Bandit, ce sa mai!
Dimineața e adorabil. Cum mă simte că m-am dat jos din pat, cum aterizează în baie după mine. Unde îsi dă drumu ca din avion pe o parte și-mi prezintă burtica la mângâiat. Iar apoi, cât mă îmbrac, aleargă de tembel prin casă. Uneori mă simt ca pe o pistă de raliu. Sau mai nou, se urcă pe pat lângă ta'su și începe să se holbeze la el. Câte 5 minute. Uneori cele 5 minute se finalizează cu o labă în cap. Sau cu o muscatură prin cearceaf. În fiecare zi are parte de altă surpriză.
Între timp, am găsit metoda de a-l face pe Bandit să doarmă neîntors. Sau cel puțin aseară a funcționat. Se iau 3 prune, de dimensiune medie, neapărat mai crude și se lasă la vedere pe pat. Ideal ar fi ca lenjeria să fie albă, sunt mai ușor de observat. După aproximativ 2-3 minute de învârtit și tras cu ochiul, motanul va fi atras ca un magnet de prune, pe care le va împrăștia pe rând prin casă. Apoi, timp de aproximativ 1-2 ore va dribla prunele mai ceva decât Beckam, sfârsind prin a zace leșinat și ignorand orice altă jucărie.


De fiecare dată când mă vede că mă-ndrept spre frigider, îl apucă tandrețurile pe lângă ușa lui, se trântește pe-o parte, efectiv lipit de frigider și se rostogolește făcând un phurrr foarte sexi. Ca și cum ar spune "Hai, nu-mi dai și mie ceva bun?"
Plus că făcut o pasiune din a mă însoți și a mă "parfuma" când merg să-mi fac duș/baie. Și din moment ce doar la mine face așa, bănuiesc că ar trebui să mă simt specială?!
Iar dacă îmi pun spumant în apa, am asigurată asistența pe toată durata băii. Stă spânzurat, cu capul în jos și bate bulele de spumă cu lăbuța, afișând o privire vădit satisfacută în tot acest timp.

Ce pot să zic altceva decât că e un scump, că ne e drag la amândoi și că pisică mai potrivită decât Bandițel nici că am fi putut găsi.
Bonus: poza cu Bandit exersându-și talentele de ninja - nivel 1: atac surpriză.
Urmează detalii după vizita de la veterinar care urmează să o facem in weekend :D


joi, 4 iulie 2013

Jurnalul lui Bandit - episodul 3


04.07.2013

Dupa cum am promis, ne auzim din nou. Lucrurile evolueaza spre bine, iar muritorii par sa fi realizat ca tot ce se intampla la noi in casa trebuie sa graviteze in jurul meu. Si daca cumva nu mi se acorda atentia cuvenita, ii pun imediat la punct cu fata mea cea fioroasa. (fie vorba intre noi, imi era cam somn, dar ei habar n-aveau)
Zilele trecute le-am demonstrat una dintre legile de baza ale fizicii pisicesti si anume Legea ocuparii cutiilor - toate cutiile din camera trebuie sa contina o pisica din prima nanosecunda. 
Cu prima cutie nu a functionat asa de bine, era de proasta calitate si a cedat.
Si bineinteles ca ala slab a inceput sa rada si sa sugereze ca eu de fapt as fi gras si de asta s-a rupt cutia. Ma ocup eu de el in curand (update: acum 2 nopti m-am furisat silentios in pat, in timp ce ei dormeau, si l-am muscat de degetele la picioare. A sarit ca ars si a inceput sa se planga ca i-a dat sangele. O, dulce razbunare!!)
Vazand ca ultima mea tentativa de spionaj nu a functionat asa bine, am hotarat sa imi aleg un alt punct de observatie. Ei au spus ca sunt adorabil si s-au si grabit sa-mi faca o poza, dar eu de fapt le studiam comportamentul si-mi pregateam strategia de atac.

In rest, toate bune si frumoase. Ma alinta mereu cand sunt acasa, si chiar daca n-au ei chef sa ma alinte, ma bag eu in sufletul lor de nu au cum sa mai scape. Cand sunt plecati, eu dorm. Si cand nu dorm, ma asigur ca atunci cand vor reveni acasa, vor gasi cat mai multe chestii insirate pe jos.
Am dezvoltat o pasiune pentru cosuletul in care-si tine mami (cred ca o sa o accept ca si mami, pentru ca ma sufoca cu pupaturi si-mi face toate mofturile si mai si tipa la ala slab, cand el ma cearta ca nu-s cuminte, pe motiv ca, Uite ce adorabil eeeee. Prin urmare, are asigurata toata simpatia mea) cutiutele frumos colorate. Ea le zice farduri. Pentru mine-s doar alte chestii de aruncat si rostogolit prin casa. Mai ales tuburile  si creioanele, sunt numai bune de joaca. Mormaie ea dimineata cautand pe sub dulap cand nu le gaseste, dar de obicei, ma intind pe mocheta si o fac si eu pe-a covorasul, cu ochii mari si cu cate un miau care abia se aude. Si gata, ii fuge toata supararea.
Bonus va mai pun o poza. Mie mi se pare ca am iesit bine. Mami zice la fel. Dar exista un antipatic care atunci cand a vazut-o a spus ca arat a veverita zburatoare. Poftim cultura!
Va pup si ne auzim curand!


miercuri, 26 iunie 2013

Jurnalul lui Bandit - episodul 2

 25.06.2013

 Rămăsesem la semi-capitulat. Probabil sunt aşa priceput la a mă preface, încât ei chiar mă cred. Şi eu m-aş crede dacă m-aş vedea cu ochii aia mari cât nişte măsline cum miaun şi frământ mocheta, uitându-mă fix la ei. Ideea centrală e că de când le aplic tratamentul ăsta cu mieunat excesiv imediat ce intră pe uşă îmi dau şi mai multă atenţie ca înainte.
Miau.
Ce-i pisic, ce-ai păţit? Cine-i acolo frumosul si pufosul mamei?
Miaaaaauuu miauuu (notă către eu: doar dacă-ţi mai cresc 2 picioare şi coadă poţi să zici că eşti mama mea. Până atunci mai aşteaptă)

 Şi de aici timp de vreo 30 de minute alergăm prin casă..adică mai mult ea. Sau el. Sau amândoi. Eu doar stau la pândă şi sar când e necesar. Nu văd rostul de a consumă energia inutil. Şi-aşa uneori ajung să obosesc şi gâfâi şi după aia stau leşinat şi caut răcoarea.

  Mai nou, am descoperit un nou pătuc. Ăla de mi l-au amenajat ei pe fotoliu nu-mi place, chiar dacă e la înălţime şi uneori, noaptea când ei dorm, mă urc acolo şi le dau câte o lăbuţă în cap să-I trezesc. Fără să am vreun motiv anume, doar pentru că pot.
 Revenind, ziceam de nou pătuc. Chiuveta din baie e fix pe măsura mea. Şi de cele mai multe ori mă instalez acolo când presimt că ar avea ei treabă la chiuvetă.

 Pe mama (pardon, nu-I mama mea) o şi păzesc când îşi face baie/duş, nu cumva să se scurgă în canalizare. Stau ori în chiuvetă şi o urmăresc, ori pe marginea căzii, gata să dau o lăbuţă de ajutor.

 Miercuri şi joi s-au purtat discuţii aprinse în casă, agitaţie, telefoane, chiar şi 2 bagaje. A venit şi o persoană necunoscută pe la noi. Iniţial am vrut să fug, dar apoi am văzut că vorbea drăguţ cu mine şi avea şi fustă neagră. Deci, am fost nevoit să mă pisicesc pe lângă ea şi să-I lipesc cât mai multă blană de fustă. După ce a plecat musafira, cuşca aia a apărut din nou în cameră. Ceva se întâmplă. Suspect.

 Vineri 21.06.2013

 Au venit de la muncă mai devreme şi tot gesticulează. Eu îi urmăresc de sub scaun cu atenţie. Ăla slab tot se uită spre mine şi-mi face semn spre cutie. Na că nu vreau! Ce-ai să-mi faci?! Miroase a ceva bun dinspre cutie. Pui, dacă nasul meu nu se înşeală..trebuie să intru să verific. Nom nom e b...ce faceţi? De ce m-aţi închis aici, unde mă duceţi?!

 Update 24.06.2013

 Dragi cititori. Tin să vă anunţ că umilii mei supuşi (ăia de au falsa impresia că eu îi consider €œmami şi €œtati) m-au dus în concediu. La mare. Regret că totuşi n-am avut posibilitatea de a merge la plajă, mai vedeam şi eu o gagică, sau măcar vreun peştişor. Dar chiar şi aşa nu mă plâng, am fost tratat ca un prinţ. Ziua debuta cu un somn luuung şi odihnitor pe pervazul ferestrei, scăldat în raze de soare. La prânz, program de joacă, plus servit masa. După-amiază somn din nou, de data asta tot la pervaz, dar fără soare, doar nu voiaţi să mă pârlesc?! (lucru care nu-l pot spune şi despre ei, că arată cam ciudat, par a fi scăpaţi în ceva vopsea de ouă, cel puţin a€œtati”). Briza aia de mare mi-a dat totuşi organismul peste cap. Am mâncat în 3 zile mai mult decât ar trebui să mănânce un motan bine, care se respectă şi ţine la siluetă.

 În orice caz, ne-am întors acasă. Ne-am pus la joacă. €œMami stătea pe pat, €œtati încerca să mă €œ'pescuiasca' cu undiţa . Şi m-a pescuit cu undiţa aşa de bine încât într-un avânt mai puternic, am planat ca o veveriţă zburătoare spre faţa €œmamei. M-am oprit cu gheruţele în părul ei, ce-i drept m-am cam agăţat, după cum arăta şi firicelul de sânge de i-a apărut pe frunte. Când a văzut că s-a îngroşat treaba, €œtati m-a luat în braţe şi ne-am aşezat amândoi în fotoliu, ca nişte băieţi cuminţi ce suntem şi ne-am luat mutriţa de îngeraş de serviciu. Mami a început să radă, a mormăit ceva printre dinţi înspre noi şi a plecat zâmbind spre baie. Unde, bineînţeles că am urmat-o şi noi, asistând-o de pe vasul de toaletă.
 Atât pentru săptămâna aceasta.

Semnat,
 Bandit

Jurnalul lui Bandit - episodul 1

 18.06.2013
 
 Ziua de 7 iunie a început ca oricare alta. M-am jucat cu fraţii mei, am mâncat, am dormit, ne-am jucat iar. Dar nimic nu prevestea ce urma să se întâmple. Pe la ora 8 a sunat interfonul şi în casă au apărut iar cei doi străini care veniseră şi cu 3 zile înainte. Simpatici ei aşa, dar nu m-am obosit să le dau prea multă atenţie. Asta până când m-am trezit în cuşca de transport cu ei uitându-se prin crăpături la mine. Am zis că fie, poate e un nou mod de joacă. Deşi joaca aia a durat vreo jumătate de oră, timp în care am realizat că nu mai sunt acasă şi că prin grilajul de la cuşcă văd muuulte lumini care trec repede pe lângă mine. Apoi am ajuns într-o casă. Străinii mi-au deschis uşiţa şi se tot uitau insistent la mine. Eu am ales să nu mă uit la ei >:).

 Primele 2 zile m-am asigurat că ziua nu mă văd la ochi şi că noaptea alerg, mă caţăr, dărâm prin casă, în aşa fel încât să nu poată dormi. Apoi luni dimineaţă, cei doi au dispărut pe rând, lăsându-mă singur. Bucuria mea, am putut să explorez mai bine. Saaau..nu. Pentru că m-am băgat ca un explorator ce sunt după maşina de spălat. Şi n-am calculat că am fundul cam mare şi n-o să-mi mai rămână loc de întors. După ceva timp s-a auzit uşa şi un glas care mă strigă. Apoi gălăgie prin casă. Apoi un cap care se uită lung la mine. Operaţiunea de salvare a fost scurtă, mutat maşina, luat în braţe (părea plăcut, dar am ales să scuip şi să fug sub masă ca să nu le dau impresia că începe să-mi placă de ei). A2a zi dimineaţă am vrut să repet figură cu maşina de spălat, da' ăla slab şi înalt a băgat chestii după ea ca să nu mai încap. Las că mă ocup eu şi de el.
 Revin cu noutăţi: aseară m-am apucat să zgreptan sacul cu mâncare, îmi plăcea cum foşneşte, dar urâţii aia 2 l-au luat şi l-au dus în balcon. De ciudă mi-am făcut nevoile în faţă uşii la baie. Ha! Cine e şeful acum?!
 Surprinzător, a mai trecut o săptămâna acasă la ei. Parcă nu-s aşa răi cum mi se păreau la început. Se joacă cu mine seara până mă trântesc leşinat pe jos şi gâfâi ca un câine. Mai greu e, că degeaba mă miorlăi şi pun privirea de milog că nu-mi dau nimica bun din ce mănâncă ei. Mi-au dat într-o singură seară o cireaşă, dar aia a devenit material de joacă.
 Fata aia tot vine să mă scarpine între urechi.. Încă nu m-am hotărât dacă o plac sau nu. Deşi e bine când mă scărpina. O dată am şi lăsat garda jos şi am dat şi burtica la scărpinat. Dar m-am redresat repede şi am scuipat-o ca să menţin aparenţele.
 Update pisicesc: ieri 17.06.2013 am capitulat. Mă rog, doar le dau impresia asta. Când au venit de la muncă am început să miorlăi de parcă venea sfârşitul lumii. Şi ei s-au agitat o mulţime să-şi dea seamă ce am. Mi-au pus apa proaspătă, mi-au mai pus mâncare, mi-au curăţat nisipul. Nu-i destul. Miorlăi încă puţin. Perfect. A venit la mine să mă mângâie. Şi-a făcut curaj să mă ia şi în braţe. Surprinzător, dar e bine. Ohh, dar ce-mi face? Pe ce buton a apăsat de mi-a pornit motorasele?
 După cum spuneam semi-capitulat. După 5 minute de alintat am fugit şi i-am invitat la joacă. Şi ca de obicei, aveau şi ei chef. Cred că o să îmi placă de ei şi pe termen lung

Semnat,
Bandit
 
 

Jurnalul lui Bandit - episod pilot

De aproape un an de când locuim în Bucureşti, am tot analizat şi re-analizat posibilitatea adopţiei unei pisici. La început voia el şi nu voiam eu (de fapt eu visam la o herghelie de pisici torcacioase, dar încă puneam sub semnul întrebării intenţiile prinţului). Apoi, pus pe gânduri de gândirea mea mult prea analitică, n-a mai vrut el, deşi mă boceam aproape zilnic.
 Asta până în mai, când i-am pus în vedere că ori NE luăm pisică, ori o să vina într-o zi de la muncă şi o să găsească o pisică.
 Bun. A băgat la cap. Bineînţeles că aveam şi pata pusă pe un pisoi, trecut de 1 anişor, frumos, pufos, torcacios. O contactăm pe d-na care se ocupă cu plasarea lui spre adopţie, ne trimite un chestionar, dăm mail înapoi cu răspunsurile, aşteptăm. Vreo 3 zile. Timp în care mail-ul meu a "suferit" refresh-uri din minut în minut. Nimic. Apoi răspunsul "nu sunteţi potriviţi pentru adopţie, aveţi doar!! 24 de ani, situaţia dumneavoastră este instabilă pentru că staţi în chirie, nu aveţi plase la geamuri." Punct.
 Şi de aici dă-i cu bocete. Că, de ce tanti aia e rea? Că ce, dacă am doar 24 de ani asta înseamnă că-s incapabilă să am grijă de un pisic, şi că tre' să ajung bătrână şi acră ca să mă încadrez pentru adopţie? Că ăia cu plasele erau programaţi să vina fix în ziua de ne-a răspuns ea negativ la mail. Şi că acuma avem şi plase da' nu ne dă nimeni pisică. Şi-am ţinut-o în bocete vreo 3 zile, sub influenţa deciziei supreme că nu suntem apţi. Colegii de muncă au crezut iniţial că am avut un deces în familie, până am deschis eu gura, după vreo 2 zile de uitat urât şi smiorcăit în şerveţele pe la colţuri.
 La vreo săptămâna vine printu' acasă tot entuziasmat că a mai căutat el pe diverse site-uri de astea de adopţii că a văzut un pisoi scump tare şi că să ne interesăm de el. Eu cu o falcă-n cer una-n pământ mă apuc de bocit şi mă-nfig cu cornu-n pernă, urlând, că nu o să ne dea nimeni niciodată pisică. El mormăie ceva spre mine, deschide mail-ul lui şi începe să tasteze.
 Bineînţeles că nu mă rabdă curiozitatea să nu arunc un ochi spre ce scrie el. Şi citesc una din primele fraze, apoi mă apucă bocitul şi mai tare, convinsă fiind că acum chiar nu o să ne mai dea nimeni vreodată o pisică spre adopţie. Ca să vă faceţi şi voi o idee de ce reacţia asta, fraza suna cam aşa "Mă numesc Gabi şi vă contactez pentru a vă cere câteva informaţii despre adopţia unei pisici. Caut să adopt o pisică, fiind animalele mele de companie preferate". Şi uite aşa, am avut în faţă ochilor imaginea unui copil de clasa a3a care se chinuie să scrie o compunere despre animalul său preferat :)).
 Surprinzător, am primit răspunsul foarte rapid. Cam aceleaşi întrebări, cam aceleaşi răspunsuri, diferenţa fiind că acum aveam plase (yes!). Şi suntem invitaţi la vizită oficială, să-l cunoaştem pe Bandit.
 Ajungem, intrăm, suntem ignoraţi total de posibilul viitor membru al familiei.Corina, căreia dorim să-i mulţumim din tot sufletul pentru că a avut bunăvoinţă să ne dea o şansa şi care-l ţinea în foster de jumătate de an, ne bagă-n toţi sperieţii cum că e agitat şi bla bla.
 Plecăm. În drum spre casă, încercam să ne convingem reciproc că n-are cum să fie aşa de rău şi că doar n-om adopta fix noi un pui de drac. Unde mai pui, că se vedea de la o poştă că adoptatoarea curentă era foarte ataşată de el şi toată caracterizarea aia negativă, era modalitatea ei de a se agăţă cât mai mult de posibilitatea de a-l păstra. După o noapte de discuţii, ajungem la concluzia că vineri, mergem să-l luăm.
 Şi l-am luat, are aproape 3 săptămâni de când e la noi şi e un alintat şi jumătate.
 Iar numele i-a rămas Bandit. Era predestinat.


Photo: https://www.facebook.com/thecatroom
 Multumim Corina si Camera cu Pisici